Un certificat de naștere pentru școală, o diplomă pentru un job, un act de divorț pentru o căsătorie nouă: aproape fiecare român din UK are nevoie, la un moment dat, de o traducere. Greșeala cea mai des întâlnită e să faci traducerea potrivită pentru țara greșită.
Două sisteme diferite
| Pentru cine e traducerea | Ce se cere de obicei |
|---|---|
| autorități britanice (Home Office, DVLA, universități) | traducere „certificată”: traducătorul confirmă în scris că e corectă, cu data, numele și datele lui de contact |
| autorități române (consulat, primărie, notar) | traducere făcută de un traducător autorizat de Ministerul Justiției din România, uneori legalizată |
| un act britanic folosit în România | de obicei apostila pe original, apoi traducerea |
În UK nu există „traducător autorizat” ca în România. Calitatea o arată apartenența la o organizație profesională, ca ITI sau CIOL, și experiența cu acte oficiale. Pentru România, contează autorizația de la Ministerul Justiției, pe care traducătorul trebuie să ți-o arate.
Apostila vine înaintea traducerii
Dacă un act britanic merge în România, apostila se pune de obicei pe original, la FCDO, iar traducerea se face după, ca să cuprindă și apostila. Ordinea inversă te costă o traducere în plus. Detaliile sunt în apostila pe acte britanice.
Înainte să comanzi
Întreabă instituția care primește actul ce fel de traducere acceptă, în scris dacă se poate. Întreabă cât costă pe pagină și în cât timp e gata. Pentru acte cu nume, verifică singur ortografia numelor, cu ș și ț: o literă greșită într-un nume te poate trimite înapoi la ghișeu.
Pentru o programare la medic sau la Jobcentre nu ai nevoie să cauți singur un traducător: ai dreptul la interpret gratuit la NHS.